bisericasfantulnicolaedintrozi

aforisme 14 roman braga 2

Afis concert fete Aprilie 2019 indicatii locatieB


Sfântul Ierarh Nicolae este, probabil, cel mai cunoscut si mai iubit sfânt al Bisericii noastre, si nu numai. Popularitatea de care el se bucura se datoreaza în primul rând generozitatii sale fata de cei saraci si nevoiasi. El este ocrotitorul prin excelenta al marinarilor, pescarilor, farmacistilor, parfumierilor, dogarilor, copiilor, fetelor care urmeaza sa se casatoreasca, scolarilor, avocatilor si al celor care sufera nedreptati la judecata. Tot el este protectorul celor care fac comert pe mare, motiv pentru care, de exemplu, chipul sau a fost asezat pe stema Camerei de Comert din Bari.

Redactarea unei „Vieti“ a Sfântului Ierarh Nicolae, în sensul pe care astazi îl are cuvântul biografie, este aproape imposibila. Acest lucru este cauzat în primul rând de faptul ca unica „Viata“ a Sfântului, alcatuita în secolul al IV-lea sau al V-lea, si despre care aminteste preotul Eustratie din Constantinopol (cca 580), s-a pierdut. Din aceasta opera s-au salvat doar doua relatari: prima, în care se aminteste de eliberarea miraculoasa a trei locuitori nevinovati din Mira, iar a doua, în care se vorbeste despre eliberarea a trei comandanti din armata lui Constantin, condamnati la moarte pe nedrept. Aceste doua relatari vor constitui ceea ce istoricii au numit „Praxis de stratelatis“.

Participarea Sfântului Ierarh Nicolae la primul Sinod Ecumenic de la Niceea din anul 325, mentionata de Teodor Anagnostul (anagnost - citet - în Biserica „Sfânta Sofia“ de la Constantinopol), autor al „Istoriei Tripartite“, pare a fi singurul indiciu sigur privind istoricitatea Sfântului Ierarh Nicolae, de vreme ce documentele de care Teodor Anagnostul s-a folosit proveneau ori direct de la acest sinod, ori de la persoane care participasera la el. Mare parte dintre informatiile referitoare la viata Sfântului Ierarh Nicolae provin însa din texte separate, ca de exemplu: Encomionul (Cuvântare de lauda) Sfântului Andrei Criteanul († 740), redactat spre sfârsitul sec. al VII-lea, în care este mentionata încercarea Sfântului Ierarh Nicolae de a-l convinge pe Teognid (episcop în Niceea la 325, simpatizant al arienilor) sa treaca de partea ortodocsilor. O alta sursa importanta o reprezinta o biografie a Sfântului, scrisa de un anume Mihail Arhimandritul (sec. al VIII-lea sau al IX-lea), în care sunt amintite mai multe episoade din viata sa, ca de exemplu: întâmplarea cu cele trei fete care urmau sa se casatoreasca, alegerea sa ca episcop în Mira, desi era numai un laic, ajutorul dat celor din Mira pe timpul foametei (este vorba, probabil, de foametea din perioada 311-313 sau 333-334) si distrugerea templului zeitei Diana. Din pacate, aceste relatari proveneau dintr-o traditie orala din Mira, consemnata de arhimandritul Mihail abia dupa 400 de ani.

În concluzie, „Viata“ Sfântului Ierarh Nicolae nu este decât o înlantuire de episoade importante din viata sa, care scot în evidenta în chip magistral personalitatea lui.
Mutarea sfintelor moaste de la Mira Lichiei la Bari

Mutarea sfintelor moaste de la Mira la Bari, în anul 1087, reprezinta în viziunea istoricilor momentul crucial al dezvoltarii cultului Sfântului Ierarh Nicolae în lume. Totusi, aducerea sfintelor moaste la Bari nu este, dupa cum s-a crezut si se crede astazi, un fapt care urmarea, mai întâi de toate, raspândirea cultului Sfântului Nicolae în Occident, în conditiile în care cei 62 de marinari din Bari le-au luat din Mira tocmai pentru a ridica prestigiul religios si comercial al orasului lor, dat fiind faptul ca Sfântul Nicolae era unul dintre sfintii care se bucurau de cea mai mare cinste în Occident în secolul al XI-lea. Cu toate acestea, aducerea sfintelor moaste la Bari (fapt care s-a raspândit ca vântul) va influenta foarte mult raspândirea cultului Sfântului Ierarh Nicolae în Occident. Evenimentul din 9 mai 1087 (ziua în care au sosit sfintele moaste la Bari), mentionat de toate cronicile si analele timpului, va fi consemnat în mod detaliat de catre Nichifor din Bari si de diaconul Ioan (între 1087-1088), iar în urmatorii zece ani vor mai aparea alte doua redactari: una în franceza si una în rusa. Potrivit relatarilor timpului, sfintele moaste au fost asezate acolo unde s-a oprit carul cu boi care le transporta.

25 de biserici cu hramul Sfântului Nicolae, în Constantinopolul veacului al IV-lea

Cinstirea Sfântului Ierarh Nicolae îsi are originea în Asia Mica, începând cu secolul al VI-lea. Documentele vremii mentioneza faptul ca, la Constantinopol, în aceasta perioada existau deja 25 de biserici închinate lui. Tot în aceasta perioada sunt consemnate pelerinaje la mormântul Sfântului, care se afla în afara orasului Mira Lichiei. Cinstirea de care se va bucura Sfântul Ierarh Nicolae se va datora în primul rând numeroaselor scrieri redactate în limba greaca si latina si dedicate acestuia, ca de exemplu Encomioanele (Cântari de lauda): Encomionul Sfântului Nicolae, atribuit lui Proclu (sau Pseudo-Proclu), patriarhul Costantinopolului († 446), datat între secolele V si VII, si care contine referinte din „Praxis de stratelatis“; Encomionul Sfântului Andrei Criteanul († 740); Encomionul Sfântului Metodie, patriarhul Constantinopolului († 847), consemnat în codicele Vaticano Greco 824; Encomionul lui George Hartofilax (sec. al XIII-lea); Encomionul lui Nichita din Paflagonia; Encomionul împaratului Leon al VI-lea cel Întelept († 912) si Encomionul lui Neofit.

Printre scrierile care au ajutat la raspândirea cultului Sfântului Ierarh Nicolae în lumea crestina, se numara si: „Praxis de tributo“, „Praxis de stratelatis“, Sinaxarul constantinopolitan, dar si textele liturgice. Despre Sfântul Ierarh Nicolae fac referiri si numerosi autori, precum: Eustratie din Constantinopol (cca 580); Procopie din Cezareea († cca 565); Sfântul Teodor Studitul († 826); Metodie din Siracuza si Sfântul Iosif Imnograful († 886). Cele mai importante texte ramân însa Vietile Sfântului Ierarh Nicolae, ca de exemplu: „Vita Nicolai Sionitae“ (datata în sec. al VI-lea); o „Viata“ a Sfântului Nicolae redactata de Mihail Arhimandritul (sec. al VIII-lea sau al IX-lea) si „Viata Sfântului Nicolae“, alcatuita de diaconul Ioan din Napoli (cca 890). Cinstirea Sfântului Ierarh Nicolae se va extinde din Imperiul Bizantin (de la Constantinopol si din Grecia) atât în lumea slava (începând cu Bulgaria, asa cum precizeaza Sfântul Clement de Ohrida), cât si în Occident (începând de la Roma si Italia Meridionala).

În America (la New York), cultul Sfântului Ierarh Nicolae se va raspândi odata cu venirea colonistilor olandezi; de altfel, Sfântul Ierarh Nicolae este ocrotitorul orasului Amsterdam, cunoscut sub numele de „Sinterklass“.

Anul mortii ierarhului din Mira Lichiei

Pâna în secolul al X-lea, data mortii Sfântul Ierarh Nicolae nu a interesat pe nimeni. Acest lucru s-a datorat, pe de o parte, lipsei datelor precise privind anul mortii Sfântului, dar si faptului ca hagiografii au fost mai putin preocupati de redarea exacta a unor evenimente din viata Sfântului. Acestia au cautat, mai întâi de toate, sa se adreseze inimii si apoi mintii. Primul dintre cei care vor propune o data a mortii Sfântului Ierarh Nicolae este Ioan Diaconul (cca 880), care va redacta si o Viata a Sfântului. În general, ca data a mortii Sfântului Nicolae a fost recunoscuta ziua de 6 decembrie 334, ca urmare a faptului ca aceasta data a mortii Sfântului este indicata de cea mai raspândita lucrare a Evului Mediu, si anume „Legenda Aurea“ („Legenda Sanctorum“) a lui Jacoppo da Voragine († 1298). Iata si alte câteva indicatii privind data mortii Sfântului Ierah Nicolae: († 312) - Nichifor din Bari, care mentioneaza mutarea moastelor (1087) dupa 775 de ani de la moartea Sfântului); († 325) - Ioan Arhidiaconul (Diaconul), care spune ca ar fi murit la scurta vreme dupa Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325); († 333) - „Konungsannall“ (Analele islandeze); († 334) - „Vita Nicolai Sionite“ indica ca an al mortii pe cel de-al XXVIII-lea al domniei Sfântului Constantin cel Mare; († 341) - Michel Le Quien (1661-1733), care mentioneaza mutarea moastelor (1087) dupa 746 de ani de la mortea Sfântului; († 342) - Sigeberto Gemblacense mentioneaza mutarea moastelor (1087) dupa 745 de ani de la mortea Sfântului; († 343) - „Legenda Aurea“; († 345) - „Analele din Vendôme“; († 351) - Giacomo Filippo din Bergamo (sec. al XVI-lea); († 365) - Goffredo din Bussero (aprox. sec. al XIII-lea), care indica ca an al mortii Sfântului Nicolae pe cel de-al X-lea al pastoririi Sfântului Ambrozie al Milanului.

Nicolae PREDA
Sursa:ziarullumina.ro